data: 10 iulie 2011, ora: o5:oo, locatia: MV 2, stand: 29.
povestea a inceput cand impreuna cu doi prieteni am hotart sa mergem 24 de ore la moara vlasiei 2 pentru a ne depasi recordurile, pentru a face ce ne place mai mult, pentru a intra in contact cu natura si nu in ultimul rand pentru a povesti in liniste la un pahar de sprit de vara.
zis si facut. am plecat, am ajuns, am descarcat, am montat si ne-am pus pe pescuit cum am stiut noi mai bine. eu am stat intre cei doi prieteni la standul cu numarul 29, un numar cu ghinion dar in acelasi timp cu noroc si o sa vedeti de ce. odata cu trecera timpului cei doi prieteni au inceput sa aiba trasaturi unele ateriznad direct pe saltea altele nu. asta este viata. eu nimic. am asteptat si iar am asteptat, le-am schimbat si le-am invartit dar tot nimic. incercam sa-mi dau seama unde gresesc. am schimbat distantele, momelile, monturile, nada si tot nimic. seara a venit cu grade mai putine pe scara lui Celsius. dar senzorii mei erau parca in "transa". m-am hotarat sa le arunc pentru ultima data inainte de lasarea noptii… pe 2 dintre ele am pus "plastice", iar pe celelalte 2, bile tari, mai exact cate 2 bile tari de 20 pe fiecare fir de par. usor, usor fiecare dintre noi a patruns in lumea viselor, iar in linistea noptii doar beep-urile uneori scurte, alteori prelungite ale avertizorilor ne “alungau” somnul pentru cateva minute. activitatea nocturna nu a fost una foarte animata. stiti cum e… adormi si te trezesti. nu dureaza mult...
pe la o4:45 ne-am trezit “pusi pe fapte mari”. si asa m-am apucat de “treaba”. o scot pe prima, o scot pe a 2-a, o scot pe a 3-a, o scot pe... glumeam… cand am tras de a 3-a am simtit ca e agatata. am tras mai tare, am mulinat 2 ture si atunci ceva m-a fulgerat din ac prin firul textil al monturii, prin mono pana la bat, mulineta, la mana pana la creier si atunci am realizat ca este un peste in ea. un peste mare. am dat drumul la frana si am inceput sa ma lupt cu el incet, incet si incet si iarasi incet. In mintea mea aparu imediat povestea balaurului cu 7 capte. daca ii taiam 5 capate imediat ii cresteau la loc 20 si atunci am realizat ca e “pestele vietii”. captura anilor pentru mine. dintr-o data m-am transformat in fat frumos si pestele de aur.
drilul fantasmagoric a durat cam 45 de minute si din pacate, pe la jumatatea lui am ramas fara baterie la aparat si in euforia momentului nu ne-a mai trecut prin cap sa filmam cu telefonul. dar asta e. sincer sa fiu nici unul dintre noi nu stia ce trage de carlig. prima data am crezut ca este un ten mai mare si furios dupa care am presupus ca e somn si tot asa. Incet, incet torpila se apropia, obosea si eu nu imi mai simteam mainile dar nu aveam de gand sa cedez pentru nimic in lume… singurul lucru la care ma mai gandeam era sa nu cedeze ceva... acul, montura, firul, intepatura... a fost o senzatie greu de descris. in cele din urma monstrul a inceput sa capete contururi precise in toata splendoarea sa si atunci am realziat ca era un somn. mai lung decat orele pe care le dormisem mai devreme. mai greu decat orice peste pe care il “imblanzisem” pana atunci. cand a luat prima gura de aer am zis ca e “gata”...dar a continuat sa lupte ca un boxer la categoria grea in ultimele sale clipe de glorie... si a inceput sa ia din nou fir dar stiam ca nu va mai dura mult. in acel moment singura temere era sa nu scape la mal. iar venea, iar isi lua fir, iar venea, iar isi lua fir pana cand, precum un samurai, ne-a privit cu mustatile sale lungi si s-a recunoscut invins, dar in acelasi timp mandru de lupta onorabila pe care o purtase. ce nu stiti este ca abia acum incepea greul…fiind primul somn asa de mare am zis ca o sa intre in minciog. nu stiam cum sta treaba un prieten a incercat sa ii “rapeasca libertatea” dar capul i-a intrat in minciog si atat. il impingea departe de mal...a mai incercat o data fara nici un rezultat. pestele era “lesinat” 
…nu mai misca…intr-un moment de “nebunie” un prieten si-a luat inima-n dinti... si a dat tricoul jos, si l-a infasurat de doua ori peste mana si a incercat sa ii bage mana in gura. pestele a simtit si cu ultimele puteri s-a mai zbatut o data la fel si prietenul meu…s-au speriat unul de altul. pana la urma cu un curaj si o velocitate cum doar spartanii neinfricati poseda a reusit sa-l apuce de gura, tragandu-l intr-un loc nou si neplacut pentru el…pe mal.cam asta a fost, ca de-ar mai fi as mai povesti
. am incercat sa il cantarim cu un cantar electronic dar mesajul afisat era ERROR. si pana la urma am estimat noi in jur de 35 de kg. datorita caniculei am fost “fortati” sa plecam in jurul amiezii… pestele a fost cantarit ulterior de catre dl. Victor Petcu reusind sa ridice gradatia pana in dreptul liniei ce indica 34 de kg. asta a fost povestea unui “mic monstru” de la MV2...care cu siguranta se ospata cu ciortani de 3-4 kg …
| Fişiere ataşate: |
|
11.jpg [ 167.49 KiB | Vizualizat de 8204 ori ] |
|
12.jpg [ 196.06 KiB | Vizualizat de 8204 ori ] |